logo

Sediul PSD din sectorul 6 a fost vandalizat. Poliţiştii fac cercetări

Publicat: Vineri, 10 August 2018 13:03 // Actualizat: Vineri, 10 August 2018 13:03 // Sursa: romaniatv.net

Poliţiştii fac cercetări vineri la sediul filialei PSD Sector 6, după ce trei geamuri ale clădirii au fost sparte.

Poliţia Capitalei a anunţat că s-a primit o sesizare potrivit căreia la filiala Sector 6 a unui partid politic personalul a constatat la sosire, în jurul orei 10,00, că trei geamuri ale sediului sunt sparte.

"În această dimineaţă sediul PSD sector 6 a fost găsit vandalizat, cu geamurile sparte prin aruncarea unor cărămizi, am văzut mai multe pietre aruncate spre geamul sediului nostru, fac menţiunea că sediul PSD se află la etajul 1", a spus la România TV  Gabriel Mutu, primarul sectorului 6.

Cercetările vor fi efectuate de Secţia 21 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
anchetă geamuri sparte PSD sediu psd vandalizat