logo

Credincioşii trăiesc mai mult cu 4 ani decât ateii. Cât de benefică e religia pentru sănătate

Publicat: Joi, 14 Iunie 2018 10:55 // Actualizat: Joi, 14 Iunie 2018 10:55 // Sursa: romaniatv.net

Credincioșii trăiesc cu patru ani mai mult decât ateii, e concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio, care au analizat ppeste 1.000 de anunțuri la rubrica Decese publicate în mai multe orașe mari din SUA în decurs de un an.

Foto: crestinortodox.ro

Psihologii cercetători de la Universitatea de Stat din Ohio au găsit o corelație incredibilă între credință și longevitate, scrie evz.ro. Ei spun că credincioșii trăiesc, în medie, cu 4 ani mai mult decât ateii pentru că sunt mai sociabili, mai darnici și mai voluntari.

Citeşte şi Premiul de 1000 de lei pentru elevii bucureşteni cu media generală 10 şi sprijin financiar pentru aparate dentare

După ce au analizat peste 1.000 de anunțuri mortuare, ei au ajuns la concluzia că doar socializarea dă un impuls longevității de cel puțin un an, sugerând că elemente ale vieții religioase - precum consumul redus de alcool - contribuie și ele suplimentar la asta.

„Ai multe de câștigat de pe urma afinității religioase decât am constatat noi", susține cercetătorul principal Laura Wallace, doctorand în psihologie la Universitatea de Stat din Ohio.

Dr Baldwin Way, profesor asociat la aceeași universitate, coautor al lucrării, îi susține și el teoria. „Studiu aduce probe convingătoare că există o relație între participarea la acte religioase și cât de mult trăiește o persoană", a spus acesta.

Dr Way notează și că această corelație ar putea depinde de cât de credincioasă este comunitatea în care trăim.

În prima etapă a studiului, care a inclus 505 anunțuri mortuare publicate în Des Moines Register din Iowa, între ianuarie și februarie 2012, diferența era și mai evidentă. Credincioșii trăiau cu 9,45 ani mai mult decât ateii, dar diferența a scăzut la 6,48 de ani atunci când au luat în considerare sexul persoanelor analizate și statusul marital.

În cea de-a doua etapă a studiului, cercetătorii au analizat 1.096 de anunțuri mortuare din 42 de orașe mari din SUA, publicate între august 2010 și august 2011.

Aici au constatat că persoanele în ale căror anunțuri de deces figura faptul că erau adepte ale unei religii trăiseră, în medie, cu 5,64 de ani mai mult decât cei în ale căror anunțuri nu se spunea așa ceva. Dar, atunci când se lua în considerare sexul persoanelor respective și statutul lor marital, diferența scădea la 3,84 de ani.

Mai multe studii precedente au demonstrat că persoanele care fac voluntariat și sunt membre active ale unor grupuri sociale tind să trăiască mai mult decât „lupii singuratici".

Cercetătorii au combinat cele două studii și au ajuns la concluzia că voluntariatul și oportunitățile pe care le aduc grupurile religioase ar putea explica longevitatea membrilor lor.

Wallace a arătat că „am constatat că voluntariatul și implicarea în organizații de acest fel aduc un plus de longevitatepeste cel pe care-l dă credința". El spune că o explicație ar putea fi faptul că multe dintre religii interzic consumul de alcool sau de droguri ori sexul cu mai mulți parteneri.

„Multe religii promovează practici care reduc stresul și pot îmbunătăți calitatea vieții, precum gratitudinea, rugăciunea sau meditația", a continuat specialistul.

El a arătat și că în orașele unde sunt comunități religioase mari, care nu încearcă să convertească toți localnicii, „acest efect benefic se răsfrânge și asupra ateilor, care ajung să trăiască la fel de mult cât credincioșii".

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
atei oameni religiosi studiu longevitate studiu viata