logo

Consiliul Naţional de Securitate examinează, miercuri, răspunsul Rusiei privind cazul Skripal

Publicat: Marţi, 13 Martie 2018 18:48 // Actualizat: Marţi, 13 Martie 2018 18:48 // Sursa: romaniatv.net

Premierul britanic Theresa May va prezida miercuri o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate pentru a analiza răspunsul Rusiei la ultimatumul formulat luni de şefa guvernului britanic, care a dat Moscovei termen până marţi la miezul nopţii pentru a oferi explicaţii în cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

'Mâine dimineaţă (miercuri) va avea loc o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate pentru a discuta despre următoarele etape (...) şi pentru a vorbi despre răspunsul Rusiei, indiferent care va fi acesta', a adăugat oficialul britanic, în condiţiile în care Theresa May a declarat luni în parlament că este 'foarte probabil' ca Rusia să se afle în spatele atacului cu un agent neurotoxic împotriva lui Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, potrivit Agerpres.

May, care a primit sprijin din partea SUA, UE şi NATO, a menţionat că agentul neurotoxic folosit asupra lui Skripal şi a fiicei sale este o substanţă 'de uz militar' din grupul de agenţi 'Noviciok', dezvoltat de Rusia, dând termen până marţi Moscovei pentru a oferi explicaţii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Citeşte şi Theresa May, convinsă că Rusia este vinovată de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal. Moscova reacţionează

În timp ce Moscova a denunţat o 'provocare', premierul Theresa May a avertizat că în cazul absenţei unui răspuns 'credibil', 'noi vom considera că această acţiune constituie o utilizare ilegală a forţei de către statul rus împotriva Marii Britanii', informează Agerpres.

Serghei Skripal (66 de ani) - un fost colonel din serviciile secrete ruse care a fost întemniţat în 2006, în Rusia, pentru acuzaţii de spionaj în favoarea Marii Britanii - şi fiica sa Iulia (33 de ani) au fost găsiţi, la 4 martie, în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, în sudul Angliei. De atunci, ei se află spitalizaţi în stare critică, în timp ce un poliţist, care le-a venit în ajutor, este în stare gravă.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
agent neurotoxic cazul Serghei Skripal consiliu de securitate răspuns Rusia spoin