logo

O femeie care venea din Franţa a fost reţinută pe Valea Oltului pentru că avea în autoturism o armă semiautomată

Publicat: Joi, 07 Decembrie 2017 11:54 // Actualizat: Joi, 07 Decembrie 2017 11:54 // Sursa: romaniatv.net

O femeie în vârstă de 45 de ani din Teleorman a fost reţinută de poliţiştii din Vâlcea, după ce în autoturismul său a fost găsită o armă letală de vânătoare, semiautomată. Femeia şi alte 40 de persoane veneau din Franţa şi au fost oprite pe Valea Oltului, în zona oraşului Brezoi.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că poliţiştii au oprit în trafic, în noaptea de miercuri spre joi, şapte maşini, în care se aflau aproximativ 40 de persoane.

Într-unul din autoturisme a fost identificată o armă de vânătoare, deţinută ilegal, iar presupusul proprietar a fost reţinut.

”În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat în trafic, pe Drumul Naţional 7, pe raza oraşului Brezoi, şapte autoturisme, venind din Franţa, în care se aflau mai multe persoane. Au oprit maşinile în municipiu, procedându-se la percheziţionarea acestora. Toate persoanele au fost conduse la sediul Politiei municipiului Râmnicu Vâlcea pentru verificări. Poliţiştii au identificat asupra unei femei în vârstă de 45 de ani o armă letală de vânătoare, semiautomată”, a afirmat reprezentantul IPJ Vâlcea.

Femeia din Teleorman a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.

”Femeia urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii măsurilor legale”, a declarat Sandra Dăscălete.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
armă de vânătoare armă semiautomată femeie reţinută IPJ Valcea