logo

Protest cu tensiuni la Parlament, pe tema legilor justiţiei. Manifestanţii au forţat cordonul de jandarmi

Publicat: Miercuri, 06 Decembrie 2017 21:44 // Actualizat: Miercuri, 06 Decembrie 2017 23:45 // Sursa: romaniatv.net

Peste 400 de oameni au protestat miercuri seară în faţa Parlamentului, în timp ce în Camera Deputaţilor se dezbătea legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Foto: Cristian Soimaru, Facebook

UPDATE. Protestul s-a încheiat aproape de miezul nopţii, după ce votul final pe tema modificării legilor justiţiei nu a fost dat, din lipsă de cvorum.

ŞTIREA INIŢIALĂ. La un moment dat, au fost şi îmbrânceli între protestatari şi forţele de ordine, după ce mai mulţi manifestanţi au rupt cordonul de jandarmi, ieşind pe şosea şi blocând pentru scurt timp traficul. Numărul de jandarmi mobilizaţi este foarte mare. Jandarmii s-au regrupat şi i-au împins pe manifestanţi în alveola din Piaţa Constituţiei, fiind deblocat traficul.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat la Digi 24: "Situația este sub control, persoanele sunt în zona Parcului Izvor. Nu aș numi „incidente” ce s-a întâmplat, au fost tensiuni generate de faptul că anumite persoane au dorit să blocheze o arteră de circulație punând în pericol traficul rutier. Am fost nevoiți să redirecționăm acele persoane de pe carosabil în zona unde se putea manifesta fără probleme.

Nu vom tolera manifestări violente. Nu suntem de acord cu blocarea căilor de comunicații. Nu este permisă perturbarea instituțiilor publice. Cei care vin aici vor beneficia de protecția noastră. Vom fi la fața locului pentru a asigura măsurile de siguranță și ordine publică".

Manifestanţii  huiduie, suflă în vuvuzele şi scandează "PSD, ciuma roşie!", "Pui de hoţi şi de mafioţi!", "Elicoptere pentru hahalere!", "Hoţii", "Dragnea la puşcărie!", "Parlament penal, marş la tribunal!”,  "Justiţie, nu corupţie".

Citeşte şi Ministrul Justiţiei Tudorel Toader, MESAJ pentru protestatari

Miercuri seară, au loc proteste şi la Cluj-Napoca, unde zeci de oameni au mers în marş pe străzile oraşului, strigând "Justiţie, nu corupţie". "În acest moment legile Justiţiei sunt votate în plen. Dezbaterea a fost boicotată şi procedurile nu sunt respectate. Suntem în situaţia în care o gaşcă de infractori vor să treacă pe repede înainte legalizarea furtului", spun iniţiatorii protestului.

În Camera Deputaţilor se dezbate în continuare legea 303/2004 privind statutul magistraţilor. Şedinţa a fost întreruptă, pentru scurt timp, după ce deputaţii USR, revoltaţi de faptul că preşedintele de şedinţă nu le permite să îşi susţină amendamentele, s-au ridicat din bănci şi au mers în faţa Camerei purtând pancarte pe care scrie ”Hoţii”. De asemenea, liberalii au părăsit sala de plen.

Deputatul USR Cosette Chichirău a filmat din plenul Camerei, în timpul scandalului pe legile justiţiei şi a transmis live pe Facebook. La un moment dat, ea are un schimb dur de replici cu senatorul PSD Şerban Nicolae, care se afla în prima bancă în plenul Camerei Deputaţilor, ajungându-se la replici precum ”Hoţ”/”Nesimţită”; ”Am poză că sunteţi şofer”/ ”Am poză în care faceţi sex anal”.

Comenteaza // Vezi comentarii