logo

Miting de protest al medicilor de familie. Tudose: Au foarte mare dreptate. S-au transformat în contabili UPDATE

Publicat: Miercuri, 15 Noiembrie 2017 07:45 // Actualizat: Miercuri, 15 Noiembrie 2017 14:30 // Sursa: romaniatv.net

Medici de familie, dar şi pacienţi au participat la un miting de protest în Piaţa Victoriei, faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare şi de "imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie".

Foto: libertatea.ro

UPDATE: Premierul Mihai Tudose a avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie care au protestat în Piaţa Victoriei, el spunând la începutul şedinţei de Guvern că aceştia au mare dreptate, pentru că au fost nevoiţi să se transforme în contabili şi a precizat că se caută soluţii.

Premierul a precizat că a avut o întâlnire cu o delegaţie a medicilor de familie, la care au participat şi vicepremierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

"Chiar au dreptate şi, din păcate, chiar au foarte mare dreptate. Spun din păcate pentru că sistemul este în continuare foarte greoi, foarte birocratizat şi medicii de familie au fost nevoiţi să se transforme în contabili. Încercăm să găsim soluţii, prima etapă este vineri într-o consultare pe draft şi de luni să încercăm împreună şi cu Ministerul Finanţelor să reglăm nişte lucruri", a mai spus Mihai Tudose.

UPDATE Medic: Birocraţia ne ia mult timp şi neglijăm actul medical

Câteva sute de medici de familie s-au strâns, miercuri, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a protesta, fiind nemulţumiţi de birocraţia din sistemul de sănătate, cadrele sanitare militând pentru un act medical curat, dar şi pentru o asistenţă primară puternică.

"Ne dorim recâştigarea libertăţii profesionale pe care am dobândit-o prin studiile noastre. Ne dorim să fim liberi când luăm decizii pentru cabinetele noastre. Din cauza birocraţiei nu putem lua decizii corecte pentru pacienţi", susţine Paula, medic din Bacău.

"Protestez pentru debirocratizarea sistemului, pentru funcţionarea corectă a sistemelor informatice şi pentru înlăturarea protocoalelor care pun mari pun mari piedici actului medical. Birocraţia ne ia foarte mult timp şi neglijăm actul medical şi profilaxia pacientului", explică Florin Moldovan, medic din Iaşi

"Vrem să se acorde 10% din fondurole de sănătate pentru medicina de familie. Ne confruntăm cu foarte multe acte, iar din cauza asta nu ne putem face meseria pentru care ne-am pregătit. Aşa nu se mai poate, vrem să mergem până la capăt să rezolvăm aceaste probleme", spune Eduard Tonegaru, medic din Vaslui.

Reprezentanţii sindicatului care a organizat protestul, Societatea Naţională pentru Medicina de Familie (SNMF), au avut discuţii, în timpul mitingului, cu premierul Mihai Tudose şi cu ministrul Sănătăţii Florian Bodog.

Câteva sute de medici de familie, dar şi pacienţi protestează în Piaţa Victoriei, faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare şi faţă de "imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie", avertizând că "sistemul va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite". 

Mitingul a început la ora 11.00, iar la ora 12.00 o delegaţie a medicilor va fi primită la discuţii la guvern.

Acţiunea de protest este organizată de "Coaliţia Solidari pentru Sănătate", constituită la sfârşitul lunii octombrie şi din care fac parte nouă asociaţii ale medicilor şi pacienţilor: Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Salvaţi Copiii - România, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative din România (APAN), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) şi Asociaţia "Mame pentru mame", anunţă News.ro..

Coaliţia "Solidari pentru Sănătate" a anunţat în 2 noiembrie că va declanţa proteste faţă de criza în care se află sistemul naţional de asistentă medicală primară, organizând în mai multe judeţe acţiuni de pichetare a sediile prefecturilor şi caselor de asigurări de sănătate, precum şi un miting în Capitală, în 15 noiembrie: "Coaliţia Solidari pentru Sănătate a decis să avertizeze prin acţiuni de protest actuală clasă politică, precum şi instituţiile responsabile, privind sustenabilitatea sistemului naţional de asistentă medicală primară cu privire la situaţia de criză mjora prelungită în care se află acest segment de îngrijire a pacienţilor".

Coaliţia "Solidari pentru Sănătate" a depus un memoriu la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi la filialele de judeţ ale acesteia, dar şi la prefecturi, prin care cere: crearea unui echilibru în finanţarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a minimum 10% din FNUASS total pentru asistenţa medicală primară, faţă de 5,8% în prezent, conform recomandărilor tuturor instituţiilor internaţionale, crearea mediului propice unei relaţii funcţionale medic – familie – comunitate pentru îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor României, prin debirocratizarea sistemului şi neîngrădirea ariei de competenţe ale medicului de familie în relaţia cu pacientul său şi în acord cu pregătirea şi realitatea medicală a secolului XXI, recunoaşterea importanţei muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate şi respectarea drepturilor constituţionale ale medicilor şi pacienţilor.

"Prin obligaţii contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din medic în administrator al sistemului în folosul CNAS, iar pacientul devine o minge trimisă să plimbe hârtii de la un medic la altul, ceea ce afectează grav relaţia medic de familie-pacient. Protocoalele medicale sunt de fapt protocoale administrative, listele de medicamente sunt îngrădiri ale accesului populaţiei la medicamente, SIUI este un sistem informatic care trebuie completat cu adeverinţe şi hârtii", spun medicii de familie.

Conform unei analize realizate de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, până în anul 2030, doi din trei români riscă să rămână fără medic de familie, în condiţiile în care populaţia României îmbătrâneşte şi odată cu această tendinţă creşte incidenţa bolilor care creează poveri economice şi sociale extrem de importante: bolile cardiovasculare, boli oncologice, boli respiratorii sau boli inflamatorii.

"Există o tendinţă negativă, de ieşire a medicilor de familie din sistem, fie din cauze naturale (pensionare) fie prin migraţia forţei de muncă şi intrarea unui număr scăzut de medici tineri care refuză această specialitate. Această tendinţă este accelerată de subfinanţarea sistemului naţional de asistenţă medicală primară şi de lipsa oricăror politici de atragere a tinerilor medici către cele 600 de localităţi din zonele rurale lipsite de medici de familie, de care depind nu doar gradul de sănătate al populaţiei, ci şi realizarea unor economii importante pentru bugetul de stat. Această tendinţă negativă va conduce la un colaps total al sistemului de medicină primară", mai spun medicii de familie.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
finanţare sănătate protest medici protest medici de familie