logo

Dan Petrescu a refuzat NAŢIONALA. Ar fi luat 300.000 de euro pe an şi 500.000 de euro pentru calificarea la EURO 2020

Publicat: Miercuri, 13 Septembrie 2017 11:29 // Actualizat: Miercuri, 13 Septembrie 2017 12:10 // Sursa: romaniatv.net

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, şi Mihai Stoichiţă, şeful Comisiei Tehinice din cadrul federaţiei, s-au întâlnit cu Dan Petrescu şi au discutat detaliile contractului pe care i-l oferă "Bursucului" pentru a prelua banca tehnică a echipei naţionale.

UPDATE: Iuliu Mureşan, preşedintele celor de la CFR Cluj, a dezvăluit că Dan Petrescu i-a refuzat pe şefii FRF și că nu se mai pune problema să devină selecţionerul României, nici măcar într-o variantă în care ar fi antrenat în paralel și clubul din Gruia. "Dan Petrescu se simte foarte bine la noi. Sigur rămâne la noi. Suntem mereu lângă el şi apreciază că de fiecare dată rezolvăm rapid orice problemă. Sigur nu pleacă. Da, a existat o discuţie cu șefii FRF, dar Petrescu le-a transmis că rămâne la CFR Cluj. Vreau în locul lui Daum un selecţioner român, bun, care să cunoască bine campionatul şi jucătorii români. Hagi ar fi bun, dar nu vrea pentru că nu-şi poate părăsi afacerea şi clubul, acum când face performanţă", a spus Mureşan.

FRF a demarat imediat negocierile cu Dan Petrescu, în încercarea de a-l convinge pe acesta într-un timp cât mai scurt să preia echipa naţională înainte de meciurile cu Kazahstan şi Danemarca. Iuliu Mureşan, preşedintele lui CFR, a confirmat întâlnirea dintre cele două părţi.

Lovitură de teatru: când expiră contractul lui Christoph Daum

FRF i-a propus lui Dan Petrescu un salariu anual de 300.000 de euro salariu anual şi 500.000 primă de calificare la CE 2020. Astfel, "Bursucul" va încasa sigur 600.000 de euro, plus 500.000 de euro în cazul calificării. dacă va accepta, va trebui să returneze lui CFR bonusul de 400.000 de euro primit la instalare. la CFR, Dan Petrescu avea un salariu de 360.000 pe sezon, plus prime de obiectiv.

1 Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Dan Petrescu echipa naţională FRF