logo

Pakistanez căutat de autorităţile din Olanda pentru trafic de persoane, depistat într-o localitate din Dâmboviţa

Publicat: Luni, 17 Iulie 2017 18:12 // Actualizat: Luni, 17 Iulie 2017 18:12 // Sursa: romaniatv.net

Un bărbat de 56 ani, din Pakistan, căutat de autoritățile judiciare din Olanda pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, a fost depistat de polițiștii de imigrări în județul Dâmbovița, se arată într-un comunicat, remis luni, AGERPRES, de Biroul pentru Imigrări al județului Dâmbovița.

Bărbatul era dat în urmărire internațională, fiind predat polițiștilor de investigații criminale pentru aplicarea măsurilor în vederea extrădării.

''La data de 17 iulie a.c., în baza unor informații operative, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări—Biroul pentru Imigrări al județului Dâmbovița au depistat, pe raza localității Ciocănești, un bărbat de 56 de ani, din Pakistan, urmărit internațional. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele acestuia autoritățile judiciare din Olanda au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane'', se arată în comunicatul Biroului pentru Imigrări al județului Dâmbovița.

Conform sursei citate, cetățeanul străin este membru de familie al unui cetățean român și posedă un permis de ședere temporară în scop de reîntregire a familiei.

Bărbatul a fost predat Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, pentru aplicarea măsurilor în vederea extrădării.

Citeşte şi Percheziţii în patru judeţe la suspecţi de trafic de persoane şi proxenetism care operau în România, Irlanda, Anglia şi Germania

 
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
autorităţi Dâmboviţa Olanda pakistanez trafic de persoane