logo

Legea salarizării, înainte de dezbaterea din Senat. Iată ce salarii vor fi în sistemul de apărare

Publicat: Vineri, 19 Mai 2017 19:56 // Actualizat: Vineri, 19 Mai 2017 19:56 // Sursa: romaniatv.net

În sistemul de apărare se vor înregistra creşteri salariale şi de peste 300%. Astfel, până în 2022 cel mai mare salariu din apărare va depăşi 11.000 lei, potrivit draftului legii salarizării care va ajunge, luni, în plenul Senatorului.

Cele mai importante creşteri salariale vor fi în cazul funcţiilor corespunzătoare gradului de maistru militar, clasa a III-a şi a IV-a, respectiv plutonier şi sergent major, aici urmând ca veniturile să majoreze de la 1.000-1.450 lei la 3.900-4.100 lei până în 2022, potrivit proiectului, precizează MEDIAFAX.

Citeşte şi Liviu Dragnea: Regula e ca nimeni din primărie să nu aibă salariul mai mare decât primarul

Cea mai mare creştere va fi în cazul agenţilor de poliţie, a debutanţilor în penitenciare şi a sergenţilor, ale căror venituri se vor majora de la 879 lei la puţin peste 3.037, până în 2022. Cel mai puţin vor creşte veniturile chestorilor principali de poliţie, de la 7.482 lei la 8.509 lei până 2021.

Adjuncţii SRI, SIE, DGIA, secretarii de stat şi alte funcţii asimilate din MAI vor avea majorări modice, de cel mult 18%.

Şeful Statului Major General, prim-adjunctul SRI, prim-adjunctul SIE, directorul STS şi directorul SPP vor avea până în 2022 salariile dublate, adică de până la 10.167 lei. Şeful Departamentului Ordine Şi Siguranţă Publică din MAI va avea un salariu majorat cu 26%, de la 8.646 lei, până la peste 11.000 lei, până în 2022.

Un general, amiral, chestor general de poliţie şi directorul ANP vor avea, din 2022, venituri de 8.247 lei, faţă de 5.228 lei cât primesc angajaţii MAI în prezent, respectiv 7.517 lei cât obţin angajaţii MApN pe aceste funcţii.

Citeşte şi Liviu Dragnea: Funcţionarii din ANAF vor avea salarii mărite. Vor scădea doar salariile a 50-60 de şefi

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Legea salarizării majorare salarii marire salarii salarii Senat sistem de aparare