logo

20 de oameni şi-au pierdut viaţa după ce un camion a intrat într-un grup de manifestanţi în India

Publicat: Vineri, 21 Aprilie 2017 19:32 // Actualizat: Vineri, 21 Aprilie 2017 19:32 // Sursa: romaniatv.net

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce un şofer de camion a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un grup de manifestanţi, în sudul Indiei, au indicat responsabili ai poliţiei citaţi de AFP.

Camionul a lovit întâi un stâlp de curent şi apoi a intrat în mulţimea care manifesta în faţa comisariatului de poliţie din statul Andhra Pradesh împotriva extracţiei ilegale de nisip.

"Şoferul a condus imprudent şi neglijent. Am deschis o anchetă pentru a stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului", a declarat pentru France Presse un ofiţer al poliţiei locale care a dorit să i se păstreze anonimatul.

Circa 20 de persoane rănite au fost transportate la spitalele din zonă. Presupusul autor al accidentului a fugit de la locul faptei, potrivit agenţiei Press Trust of India, din acest motiv unii spun că ar fi vorba chiar despre un atentat sau un atac plănuit.

India are un bilanţ sumbru în materie de securitate rutieră, circa 150.000 de oameni găsindu-şi moartea în astfel de accidente pe parcursul anului trecut, adică aproape 400 pe zi. Miercuri, 44 de oameni au murit după ce autobuzul cu care călătoreau a căzut într-o râpă în statul Himachal Pradesh.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
accident rutier bilant morti camion intrat in multime India morţi